Pui laolaltă doi oameni care n-au mai fost puşi laolaltă până acum. Uneori e cu eşec, ca la prima încercare de a merge pe bicicletă (cu două roţi) : cazi, te zgârâi şi iti piere tot cheful sa mai încerci, sau cazi, te ridici si mai incerci o dată. Uneori merge, se creează/învaţă un lucru nou şi lumea parcă se schimbă. S-ar putea ca oamenii să nu observe pe moment, dar nu conteaza. Lumea s-a schimbat. 
     Apoi, "mai pe urmă olecuţă" , la un moment dat, mai devreme sau poate mai târziu, dintr-un motiv sau altul, unul din ei îi luat. De alt om, de alt val, de-o altă iubire, de soartă, de-un nu stiu ce si nu stiu cum. Şi nu prea contează dacă a fost un "ramas bun" sau "pa" spus la plecare. Nu prea contează deloc dacă e toamnă sau început de februarie. Nu contează dacă şi-a luat valiza cu lucruri sau restul detaliilor care vă leagă. Nu au nici o importanta circumstanțele in care are loc disparitia/plecarea. Nu importantă cine a gresit sau cine n-a iertat. Nu-s de vină nici certurile, nici promisiunile, nici diferențele dintre voi. N-au nici o atribuție prietenii sau familia lui/ta. Pur şi simplu aşa se întâmplă. Adesea, contra voiei noastre, in pofida faptului că v-ati dorit/ planificat altceva sau că v-aţi rugat la cutare sau cutare sfinți. Uneori, asta se mai întâmplă... 
Iubirea ne dă un sentiment asemănător de credinţa si invincibilitate. Iar uneori, poate chiar adeseori merge. Ne simţim "SUPRA-OAMENI" si credem că putem schimba tot si vom fi în stare să înfruntăm orice. Credem că putem pastra oameni in viata noastra chiar daca ei vor sa plece sau pleacă contra dorintei lor. Credem că putem aprinde flacăra din nou, acolo unde totul a ars definitiv. Credem in minuni, in politicieni, in loterie, in stele cazatoare, in Moş Crăciun ,in iubiri de-o viată, dar uităm că viata uneori e atât de scurtă... 
     Pui laolaltă doi oameni care n-au mai fost puşi laolaltă până acum. Uneori e un eşec, alteori merge. Iar într-o zi unul din ei e luat, iar ceea ce e luat e mai mare decât suma a ceea ce a fost.      Ştiu că din punct de vedere matematic e imposibil, dar din punct de vedere emoţial e cât se poate de real. 
     Fiindcă fiecare poveste de iubire, e o presupusa poveste de durere. În adolescență, tinerii se împart în cei care au facut sex si cei care n-au făcut. Apoi, la maturitate, în cei care au cunoscut iubirea si cei care n-au cunoscut-o. Şi mai târziu (dacă au noroc, sau pe de altă parte dacă nu au) , se împarte in cei care au avut parte de durere si cei care n-au avut. 
     Şi dacă ajungi la bătrânete si iti dai seama că nu ai avut parte de durere, "pahodu" eşti extraterestru (şhhhh , nu zi la nimeni) .
     "Şî iaka aşă prikini" pui laolaltă doi oameni care n-au mai fost puşi laolaltă până acum şi cine ştie, poate merge.