Play
Register
Play
Moldova premiată la gala ONU

În acest an Republica Moldova a primit 6 premii în cadrul galei organizate de ONU. Perseverența și curajul în promovarea drepturilor omului a fost premiată. Cei care au dat dovadă  de stăruință și creativitatea au fost premiați de către Organizația Națiunilor Unite cu 6 premii și o mențiune specială. Din numărul de 72 de  candidaturi care au fost depuse, Consiliul de reprezentanți ai ONU  precum  și reprezentanți ai societății civile  au selectat și aprobat 6 câștigători.

1.    Veaceslav Țurcan, pentru promovarea respectării drepturilor civile și politice și formării profesionale a avocaților din Moldova, inclusiv regiunea transnistreană;


2.    Maia Țăran, pentru curaj remarcabil în combaterea violenţei în bază de gen prin împuternicirea femeilor şi fetelor la nivel local şi naţional;

3.    Maria Scorodinschi, pentru curaj remarcabil în combaterea violenţei în bază de gen prin împuternicirea femeilor şi fetelor la nivel local şi naţional;

4.    Maxim Melinti, pentru o abordare incluzivă și răsturnarea stereotipurilor în slujirea cotidiană;

5.    Portalul de știri „Newsmaker”, pentru abordare pro-activă, obiectivitate, corectitudine și consecvență în abordarea subiectelor despre drepturile omului;

6.    Centrul de Arte „Coliseum”, pentru o activitate neobișnuită în educarea deținuților minori şi adulților prin teatru, precum şi informarea şi sensibilizarea opiniei publice cu privire la abuzul sexual al minorilor, violenţa faţă de femei şi copii, inclusiv despre viaţa deținuților după gratii;

7.    Mențiunea specială „Radio Patrin Moldova”, pentru începutul promițător, perseverența, originalitatea și stilul unic de abordare a subiectului drepturilor persoanelor de etnie romă.

 Începând cu anul 2004 în Republica Moldova are loc anual gala premiilor ONU și are ca scop premierea celor care contribuie la apărarea și promovarea drepturilor omului.

Articol publicat de Paula Plop